In prezent exista 1112 filme pe site-ul nostru.

The Escape of Prisoner 614 (2018) Online

The Escape of Prisoner 614 (2018) Online Gratis Subtitrat in Limba Romana. Acţiunea filmului are loc în anii 1960, când şeriful unei localităţi s-a săturat de lipsa de performanţă a celor două ajutoare ale sale, Jim Doyle şi Thurman Hayford, care n-au reuşit să facă vreo arestare în toţi anii de când lucrează pentru el, şi se hotărăşte să-i concedieze în speranţa unor alte ajutoare mai capabile. În timp ce cei doi îşi eliberează biroul, primesc un telefon de la directorul închisorii din apropiere, care le spune că a evadat un prizonier ce a fost văzut în jurisdicţia lor. Aşa că cei doi hotărăsc să încerce să-l captureze pe evadat, în efortul lor de a-şi reprimi slujbele înapoi şi de a reintra in graţiile şerifului. Eforturile lor nu încep bine, dar cumva, reuşesc să-l prindă pe evadat, care susţine că a evadat din închisoare întrucât e nevinovat de infracţiunea pentru care a fost condamnat. De aici, cei trei au o lungă discuţie privind calitatea încarcerării, iar cele două foste ajutoare de şerif, vor încerca să demonstreze ca Prizonierul 614, este nevinovat şi merită să fie liber.

Server II

*Pentru o mai buna vizionare apasati butonul pauza si lasati 10-15 minute .
* Daca filmul se blocheaza sau se termina brusc click aici : Refresh si apoi reluati filmul de unde a ramas
* Filmul cautat nu functioneaza? Nu-i nimic, lasa un comentariu si sigur se va rezolva! Multumim!

* In cazul in care filmul se intrerupe, va rog sa dati refresh la pagina si apoi sa reluati filmul din minutul la care s-a intrerupt. Stergeti CACHE-ul din browser cu Shift + refresh!!!!
* Recomandam browserele Google Chrome! si Mozilla Firefox

Detalii Film

The Escape of Prisoner 614 (2018) Online Online Subtitrat

Titlu Original: The Escape of Prisoner 614

Genul: Aventura, Comedie, Crima

IMDB: 4,3

Actori: Ron Perlman, Martin Starr, Jake McDorman

Va Multumesc pentru comentariile, parerile si aprecierile voastre si ma bucur ca vizionati FilmulZilei.com